joi, 31 mai 2012

CUŞCUŞ CU PIEPT DE PUI LA GRĂTAR


Ce spuneţi de un cuşcuş pentru prânzul de azi? Este un preparat  simplu,  rapid , numai bun de pus pe masă în 30  - 40 minute de când aţi ajuns acasă de la serviciu. Ieri, în drum spre casă, am cumpărat un piept de pui, cu intenţia de a-l prepara şniţel cu cartofi prăjiţi. Dar, drumul fiind destul de lung până acasă, am avut timp să găsesc o altă variantă pentru prepararea lui. Mi-am spus că i-ar sta bine alături de nişte paste.  Ajungând acasă am găsit o pungă de cuşcuş ce aştepta cam de multişor în cămară. 
Bun, aşa să fie: piept de pui cu paste cuşcuş.

- un piept de pui 
- 200 g paste cuşcuş
- 350 ml supă de pui
- 20 g unt
- pătrunjel verde

Cubul de unt se pune într-un vas cu fund dublu. Când s-a topit se adaugă pastele, se amestecă de 2 - 3 ori apoi se pune supa de pui clocotită (dacă nu aveţi folosiţi un cub de  Knorr cu pui) . Se amestecă de câteva ori, se acoperă vasul şi se dă focul la minim.  


După 10 minute de când a început să fiarbă,  se opreşte focul şi se lasă vasul acoperit până  ce pastele absorb toată supa, amestecând din când în când, încet,  fără a le terciui. 


Între timp se prepară carnea. Pieptul de pui se spală, se şterge cu un şerveţel sau un prosop apoi se feliază potrivit pentru a fi prăjit la grătar. Se pune fiecare felie pe grătarul încins unde se lasă câte 3 - 4 minute pe fiecare parte. (Am noroc cu un gratar mic, mai vechi ce-i drept dar numai bun pentru cantităţi mici de carne la gratar). 



Când este gata se condimentează cu sare şi piper,  se taie cubuleţe sau fâşiuţe  



apoi se amestecă uşor cu cuşcuş şi pătrunjel  verde tăiat . 


duminică, 27 mai 2012

DELICIU " CIOCOLATĂ ŞI CĂPŞUNI"



Vă spun: adevărat este un deliciu! Este o prăjitură pe placul iubitorilor de brânză, ciocolată şi căpşuni. Cum piaţa este plină de aceste minunate fructe numite căpşuni, nu cred că este zi în care să nu le cumpăr . Din  fericire am salvat câteva grame pentru a prepara acest deliciu. Ce mult îmi place acest anotimp! 
Pentru prepararea blatului am folosit:
- 4 ouă
- 150 g zahăr
- 120 g făină
- 2 linguri cacao
- 1 linguriţă praf de copt
- 3 linguri de apă
- 3 linguri de ulei

Este un blat simplu ce se prepară astfel: ouăle şi  zahărul se pun în vasul mixerului şi se bat la viteză maximă până  îşi triplează volumul şi devin o spumă cremoasă ( cam 8-10 minute). Se adaugă apa şi uleiul iar la sfârşit făina amestecată cu cacao şi praf de copt. Se pune aluatul în tavă şi se dă la cuptorul preâncălzit, fixat la 180 grade, pentru  15 minute. La testul cu scobitoarea aceasta iese curată din blat. 
Pentru cremă am folosit :
- 350 g gem de căpşuni
- 500 g brânză de vaci
- 6 linguri pline iaurt gras ( 220 g)
- 100 g zahăr
- 10 g gelatină

Mai întâi am preparat gemul de căpşuni: cu ajutorul unui blender se zdrobesc 400 g căpşuni  care se pun pe foc împreună cu 50 g zahăr. Se fierbe 10 minute. Se dă la rece.
Gelatina se hidratează în 50 ml apă rece. După 10 minute se încălzeşte deasupra focului (nu direct pe flacără) până se lichefiază. Se dă deoparte.
Brânza de vaci se mixează la viteză maximă împreună cu zahărul (5 minute). Se adaugă iaurtul apoi gemul rece de căpşuni şi la sfârşit gelatina călduţă. 
Blatul rece se taie în două.  Se pune prima jumătate de blat  în tava în care s-a copt tapetată cu folie alimentară,  se deşartă crema de căpşuni cu brânză, se pune cealaltă jumătate de blat şi se  apasă puţin. Prăjitura se dă la rece. 
Intre timp se preparaă glazura:
- 220 g ciocolată ruptă în bucăţele
- 100 g unt
- 2 linguri ulei
- 1 lingură apă
- 1 lingură mare zahăr praf
Toate se amestecă şi se pun la fiert până se topeşte ciocolata şi untul.  Se mai amestecă de 2 - 3 ori apoi se răcoreşte puţin. 


Glazura, încă caldă, se întinde uniform peste prăjitură. Se dă la frigider pentru 2 - 3 ore. 
Pentru decor am folosit:
- 200 g frişcă bătută
- 12 bucăţi de căpşuni întregi (depinde de numărul de porţii )
Frişca bătută şi câte un căpşune  i-am repartizat pe fiecare bucată de prăjitură. 



Să aveţi o duminică plăcută!

marți, 22 mai 2012

PRĂJITURĂ CU BRÂNZĂ DE VACI



În caietul vechi cu reţete am găsit o prăjitură simplă dar foarte gustoasă. O prăjitură cu brânză de vaci, care poate fi servită la orice oră din zi, dimineaţa lângă o cafea, la gustarea de după amiaza sau  o feliuţă mică în loc de cină. 
Pentru prepararea prăjiturii am folosit:
- 13 linguri de ulei
- 13 linguri de zahăr
- 18 linguri de făină
- 18 linguri lapte
- 1 ou 
- 1 plic praf de copt
- 1 plic zahăr vanilat

Compoziţia de brânză:
- 500 g brânză proaspătă de vaci
- 1 ou 
- 10 linguri de zahăr 
- 1 plic zahăr vanilat
ceea ce nu era prevăzut în reţetă, dar eu am pus : 2 linguri căpşune zdrobite, amestecate cu zahăr

Se încălzeşte cuptorul la 180 grade.
Brânza de vaci se amestecă cu zahărul, zahărul vanilat şi oul. La sfârşit se pun căpşunii. Se lasă deoparte.
Într-un castron se bate oul, se adaugă uleiul, zahărul, zahărul vanilat, laptele, făina amestecată cu praful de copt. Compoziţia rezultată, destul de subţire, se toarnă într-o tavă  ( 25 x 26 cm) tapetată cu hârtie de copt. Deasupra, cu o linguriţă,  se pun grămăjoare de brânză.  


Tava se dă la cuptor, primele 45 min. am fixat cuptorul la 180 grade, ultimele 30 min. la 170 grade. 
În cazul în care folosiţi un cuptor pe gaz, fixaţi butonul la jumătate şi lăsaţi 50 - 60 min. Verificaţi blatul cu scobitoarea. 


La sfârşit am pudrat cu zahăr pudră.


vineri, 18 mai 2012

SUPA DE GAINA


Ce spuneţi de o supă dulce de găină pentru acest weekend? Eu am preparat această supă pentru sărbătorile de Paşte din acest an. Mă gândeam că ar fi bună pentru masa de prânz de duminică.
Pentru prepararea unei supe de găină, dulce, concentrată şi bună, bună, am pus:
- 1 găină de casă 
- 1 kg morcovi
- 4 bucăţi rădăcină de pătrunjel 
- 2 bucăţi  păstârnac (nu prea mari. dacă sunt mari puneţi numai unul)
- 1 bucată ţelină
- 1 ceapă mare
- 1 varză creaţă (mai mică)
- 1 lingură piper boabe
- sare
Găina se curăţă,  se spală şi se pune la fiert în apă rece într-o oală mare cu aproximativ 8 litri de apă. 
După ce supa începe să fiarbă dăm focul la minim ( pe arzătorul mijlociu al aragazului)  şi spumăm. Punem sare şi fierbem găina  cam 2 ore. 
  Între timp curăţăm şi spălăm legumele. Morcovii, pătrunjelul, ţelina şi păstârnacul de taie în patru. Ceapa se curăţă de foile uscate dar nu se taie. Varza se spală. 
Se adaugă legumele şi piperul în supă şi se mai fierbe 1 oră.
Se strecoară. Supa strecurată se pune înapoi în oala în care a fiert. Legumele se răcesc şi se folosesc la o salată ( vorba vine de beuf). In supă se adaugă tăieţei subţiri cu ouă sau găluşcuţe din gris, cum am făcut aici. Deasupra se presară pătrunjel verde tocat. 

.
Să aveţi poftă! 

miercuri, 16 mai 2012

EIERSPATZLE CU FICAT DE PUI SI LEGUME



Eierspatzle  sunt  paste cu ouă de origine bavareză, dar sunt folosite atât în Germania cât şi în Austria şi Ungaria. Se folosesc la supele de vită  sau cu diverse brânzeturi şi sosuri, depinde de forma lor, acestea putând fi sub formă de tăeiţei sau paste scurte- găluşcuţe. În urmă cu ceva timp am preparat aceste paste acasă şi le-am  servit cu sos şi piept de pui.  De data aceasta am cumpărat o pungă de Spatzle din Austria, dar am găsit şi la noi la Lidl şi de curând au apărut în magazinele Cora.
Pentru cina din weekendul trecut le-am preparat cu ficat de pui şi legume. 
Ingredientele folosite pentru 2 persoane:
- 400 g spatzle 
- 300 g ficat de pui
- 4 cepe verzi
- 200 g mix legume mexicane
- 3 linguri ulei de măsline
- 15 + 10 g unt 
- 1/2 linguriţă oregano
- piper
- sare
Se fierb Spatzle în 3 litri de apă cu sare aproximativ 15 minute. Se scurge apa, se amestecă cu 15 g unt şi se păstrează  în vasul în care au fiert acoperit. Nu se limpezesc cu apă rece. 
Separat, într-o tigaie încăpătoare, se pune uleiul şi se prăjeşte ficatul spălat şi curăţat de pieliţe. Când ficatul este aproape gata se adaugă ceapa tăiată rondele, amestecând de câteva  ori. La sfârşit se condimentează cu sare şi piper. 


Legumele şi 10 g unt se pun într-o crăticioară şi se fierb 10 - 15 minute. La sfârşit se adaugă oregano şi se potriveşte de sare.




sâmbătă, 12 mai 2012

CUPCAKES CU ZMEURA



Cum vă spuneam, am început să fac "curăţenie" în congelator. Printre ultimele fructe rămase au fost fructele de pădure, din care am preparat un cheescake delicios,  prezentat vouă într-o postare anterioară, acum venind rândul minitortuletelor cu zmeură. Având numai 200 g zmeură nu-mi ajungea pentru un  tort sau pentru o prăjitură, aşa că am optat pentru aceste cupcakes.  
Pentru realizarea acestora m-am inspirat din reţeta Marthei Stewart  şi am folosit:
Pentru brioşe:
- 113 g unt 
- 200 g zahăr brun 
- 2 ouă
- 170 g făină
- 1 linguriţă (rasă) praf de copt
- 1/2 linguriţă bicarbonat 
- 1/3 linguriţă sare
- 110 ml lapte
- 1 plic zahăr vanilat

Se pune untul, zahărul brun şi zahărul vanilat în vasul mixerului şi se amestecă  la viteză maximă până rezultă o cremă pufoasă ( 3 - 4 minute). 


Se adaugă ouăle, pe rând, amestecând după fiecare câte 30 sec. 
Făina, praful de copt, bicarbonatul alimentar şi sarea  se amestecă. 
La crema de unt se adaugă 3 linguri din amestecul de făină, se mixează (la viteză mică) până la încorporare, se pun 3 linguri cu lapte, se amestecă, iar 3 linguri făină, 3  de lapte şi  tot aşa până la epuizarea ingredientelor.


În tava de muffins pregătită cu hârtii speciale se repartizează aluatul. Tava se pune în cuptorul preâncălzit şi se dă  la foc potrivit aproximativ 25 minute. 


Pentru dulceaţa de zmeură am fiert la foc mic  200 g zmeură cu 15o g zahăr, cam 15 minute,  până mi-a ieşit o dulceaţă aromată de parcă aş fi folosit fructe proaspete. Am pus-o la rece. 
Pentru frosting:
- 4 albuşuri
- 200 g zahăr fin 
- 300 g unt de bună calitate ( de 85%grăsime)
- 1 plic zahăr vanilat

Pentru frosting albuşurile trebuie să se bată pe bain-marie (adică vasul în care se bat albuşurile trebuie pus deasupra unui vas cu apă care fierbe; vasul cu albuşuri nu trebuie să atingă apa sau binecunoscuta "Bezea elvetiana" ), aşa că eu am procedat astfel:
 Am pus într-o crăticioară potrivită  la vasul mixerului apă la fiert. În vasul mixerului am pus albuşurile şi zahărul pudră. Când apa  a început să fiarbă am pus vasul deasupra şi cu  ajutorul unui tel de mînă am bătut albuşurile spumă până ce acestea încep să se încălzească destul de bine şi zahărul s-a topit, cam 10 minute rezultând o spumă foarte tare şi densă. Am pus vasul mixerului  în suportul lui; am pus telul pentru prepararea spumelor şi  cu ajutorul mixerului am continuat să bat spuma , la viteză maximă, până s-a răcit compoziţia de albuşuri.
Am schimbat telul pentru spume cu telul plat pentru creme, am pus pe viteză minimă şi am  început să adaug câte un cubuleţ de unt rece, mixând după fiecare până la încorporare. Am făcut această operaţiune cu mare atenţie, deoarece exista riscul de a se "tăia" crema. Dacă observaţi aceasta puneţi mixerul  pe viteză maximă şi continuaţi să bateţi crema 4 - 5 minute dar nu mai adăugaţi unt.
Am încorporat tot untul după care am adăugat jumătate din cantitatea de dulceaţă.


Cu ajutorul unui dispozitiv   am scobit câte o gropiţă în fiecare mufins , 


 am pus în fiecare scobitură dulceaţă de zmeură


şi deasupra am pus frostingul .


O bunătate!


marți, 8 mai 2012

PUPLE DE PUI CU SOS DE USTUROI


Azi vă propun un prânz delicios: pulpe de pui cu sos de usturoi. Pe lângă faptul că sunt delicioase, sunt şi uşor de preparat. Un deliciu pentru amatorii de usturoi, aşa cum spune Amalia pe blogul ei, reţeta acesteia (cu mici modificări),  fiind cea de la care am pornit în realizarea acestui preparat. Pulpele de pui pot fi servite cu  mămăliguţă, cartofi sau cu legume aşa cum le-am servit şi noi. 

Pentru două persoane am folosit:
- 4 pulpe de pui
- 16 de catei de usturoi
- 5  linguri ulei
- 1 lingura de unt
- 1 lingura amidon alimentar
- 200 ml supa de pui
- 100 ml lapte
cimbru uscat,  sare, piper
1 lingura patrunjel verde tocat

Într-o cratiţă termorezistentă am pus uleiul şi untul. Am pus-o pe foc şi am prăjit pulpele de pui. Când sunt puţin rumene se scot şi se pun la cald într-un vas acoperit. În uleiul rămas se prăjeşte usturoiul curăţat 4-5 minute. Se toarnă supa de pui iar când începe să fiarbă se adaugă amidonul alimentar dizolvat în lapte. Se fierbe 2 - 3 minute. 


Se pun pulpele de pui peste sosul din cratiţă, se condimentează cu piper şi sare, se presară cimbru uscat ,  se pune capacul vasului (sau folie de aluminiu) şi se dă la cuptorul preâncălzit pentru 30 minute. 


Se scoate folia de aluminiu şi se dă vasul la cuptor pentru alte 15-20 minute pentru rumenirea pulpelor .


Aşa cum am spus, pulpele de pui cu sos de usturoi au fost un deliciu servite alături de legume mexicane.


Mă aşteptam ca sosul să aibă un gust mai pregnant de usturoi, dar spre surprinderea mea nu a fost aşa. Gustul de usturoi s-a simţit atât cât a trebuit, motiv pentru care data viitoare am să prepar pulpele de pui cu 40 de căţei de usturoi , aşa cu le-a preparat Amalia. 

vineri, 4 mai 2012

CHEESCAKE CU FRUCTE DE PADURE



 Văzând că în pieţe au apărut  căpşunii proaspeţi, mi-am zis că ar fi cazul să folosesc fructele puse la congelator . Am început cu fructele de pădure. Pentru acest weekend vă propun un cheescake uşor cu fructe de pădure iar pentru următorul va fi rândul căpşunilor.



Ingrediente crustă:
- 200 g biscuiţi simpli
- 120 g unt topit
- 50 g zahăr

Ingrediente umplutură:
- 500 g brânză de vaci
- 500 g Creamy Quark ( brânză cremoasă )
- 200 g zahăr
- 35 g făină
- 100 ml smântână pentru frişcă
- 5 ouă
- 150 g  mix fructe de pădure

Ingrediente topping:
- 3 linguri smântână 
- 6 linguri zahăr tos 

- 150 g mix fructe de pădure
- 100 g zahăr 

Se începe cu prepararea toppingului: într-un vas cu fund dublu se fierb mixul de fructe cu  150 g zahăr aproximativ 30 minute. Se obţine un sirop gros cu fructe. Se pune la rece. 
Pentru crustă se pun biscuiţii în robotul de bucătărie şi se zdrobesc rezultând un pesmet fin; se adaugă untul topit şi zahărul. Se omogenizează apoi se pun într-o tavă unsă cu unt. Cu ajutorul unui dos de lingură se tasează stratul de pesmet din biscuiţi  pe toată suprafaţa tăvii apoi se dă tava la rece.
Umplutură: în vasul mixerului se amestecă crema de vaci cu brânza cremă quark; se adaugă făina şi zahărul amestecând la viteză medie. Se adaugă, pe rând, ouăle, amestecînd după fiecare până la integrarea completă.


Se pune smîntâna, se omogenizează apoi se adaugă mixul de fructe de pădure, amestecând de 2 - 3 ori la viteză mică pentru a nu zdrobi fructele.


Se toarnă amestecul în tavă peste crusta de biscuiţi. Se dă la cuptorul preâncălzit, primele 15 minute la o temperatură de 177 grade, se scade temperatura la 120 grade şi se coace timp de o oră - o oră şi jumătate.


Pentru topping se amestecă smântâna cu zahărul până la topirea acestuia ( smântâna se va îngroşa ) apoi se adaugă peste prăjitura rece. Se distribuie siropul gros cu fructe.


Se pune cheescakul la rece pentru 2 - 3 ore apoi se serveşte cu mare poftă.





miercuri, 2 mai 2012

GOGOŞELE CU LEURDĂ


Anul acesta am folosit leurda în tot felul de preparate.  Gogoşelele cu leurdă le-am găsit în "bucătăria" lui Debi Gabi o gospodină din Ungaria a cărui blog îmi place să-l vizitez cu drag ştiind că întodeauna o să descopăr preparate gustoase. 
Ingrediente pentru gogoşele:
- 600 g făină
- 150 g unt topit
- 2 gălbenuşuri
- 2 linguri cu  smântînă
- 10 g drojdie uscată (1, 1/2  plicuri Dr. Otker) 
- 1 linguriţă zahăr
- 1 linguriţă sare (să fie pe gustul meu am mai pus 1/2 linguriţă) 
- 150 ml lapte 
- 1 legătură leurdă

Am amestecat în bolul vasului de la mixer făina cu drojdia, sarea şi zahărul. Am dat un impuls mic mixerului pentru amestecare apoi 

am adăugat gălbenuşurile, untul topit, smântâna şi laptele călduţ . Am pornit mixerul şi cu ajutorul paletei pentru frământare am obţinut un aluat elastic. 


 Am adăugat leurda tăiată mărunt şi am frământat până la integrarea completă a acesteia. ( alt moment optim pentru adăugarea leurdei nu am găsit. În cazul în care se  pune când se începe frământarea  aluatului leurda se va zdrobi foarte tare, dar dacă aluatul se va frământa cu mîna nu cred că mai este vreo problemă).  Am acoperit vasul cu  un prosop, l-am pus la căldură (afară la soare) şi am lăsat aluatul să dospească o oră. 
Pe blatul de lucru se presară făină, se întinde aluatul,  


 şi cu ajutorul unei forme sau a unui pahar mic se taie gogoşelele. 


Pentru bune rezultate aluatul ar trebui să fie cam de 2 cm grosime. 
Gogoşelele astfel tăiate se pun în tava tapetată cu hârtie de copt 


şi se dau la cuptorul încălzit în prealabil, unde se ţin aproximativ 20  de minute la foc potrivit.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...