miercuri, 26 noiembrie 2014

CHEC CU AFINE SI CRUSTA DE MIGDALE


În weekend-ul trecut, la cafea, am preparat chec cu afine. A fost tare mic, dar suficient pentru a servi câte 
2 - 3 felii  alături de cafea  în cele două dimineţi ale weekend-ului. 
Dacă doriţi un chec potrivit de mare, trebuie să dublaţi ingredientele, să folosiţi o tavă mai mare, rotundă sau tavă normală de chec,  dreptunghiulară.


Ingrediente blat:
- 2 ouă
- 150 g zahăr
- 90 ml ulei
- 200 g făină
- 200 g afine congelate
- 1 linguriţă praf de copt
- 1 linguriţă  amestec coajă de lămâie şi de portocală, rasă
- 1 lingură lichior de afine

Ingrediente crustă:
- 2 linguri migdale măcinate
- 2 linguri ulei vegetal
- 1 lingură de făină
- 3 linguri zahăr brun
- 1 linguriţă scorţişoară 

Se încălzeşte cuptorul la 190 de grade C.
Se prepară crusta amestecând uşor, cu vârful degetelor, toate ingredientele. Se lasă deoparte. 
Gălbenuşurile se freacă spumă cu zahărul până se albesc. Se adaugă uleiul, în fir subţire, lichiorul, coaja de citrice şi jumătate din făina amestecată cu praful de copt. Se încorporează uşor albuşurile bătute spumă şi restul de făină. La sfârşit încorporăm şi afinele congelate.
Aluatul se pune în tava (diametrul de 15 cm) unsă cu unt şi tapetată cu făină. Deasupra se presară uniform,  compoziţia pentru crustă şi 2 linguri afine congelate.  


Tava se pune în cuptor unde se coace aproximativ 40 de minute sau până când o scobitoare introdusă în prăjitură iese curată. 


După răcire se  pudrează zahăr pudră vanilat. 



Poftă bună!

marți, 25 noiembrie 2014

GĂLUŞTI SVĂBEŞTI CU VARZĂ


Schupfnudel – sau găluştele svăbeşti  sunt întâlnite  în Germania, dar pot fi întâlnite şi în  Austria, Ungaria şi mai nou în România. Prima dată le-am întâlnit în Germania şi reţin că le-am preparat cu un sos cremos din  brânzeturi şi smântână.  De curând le-am descoperit şi în România,  în magazinul Lidl.
Dar cum  adevăratele găluşte svăbeşti se prepară cu varză, de data aceasta le-am preparat cu varză roşie. 
Spre deosebire de alte găluşte, nudel sau gnocchi,  schupfnudel (aşa cum se găsesc în magazinul Lidl- vezi foto), nu se fierb. Se trag în puţin unt aromatizat cu mirodenii sau usturoi, depinde de reţetă. 



Ingrediente pentru 3 - 4 persoane:
- 500 g găluşti  Schupfnudel
- 600 g varză roşie ( sau 300 g albă/300 g roşie)
- 9 felii bacon 
- 1 ceapă
- 20 g unt
- 1 linguriţă zahăr
- 1 linguriţă sare
- 1/2 linguriţă piper 
- 1/2 linguriţă oţet (sau după gust)
- 3 linguri ulei 
- 1 lingură cimbru uscat

Se curăţă şi se taie fideluţă varza roşie. Ceapa se curăţă şi se toacă mărunt. 
Într-un vas ceramic (dacă nu aveţi, folosiţi un vas gros din fontă sau unul antiaderent) se pune uleiul la încins, se adaugă ceapa şi se căleşte câteva minute, până devine sticloasă şi se înmoaie. Se adaugă varza, se amestecă pentru omogenizare, se acoperă vasul cu un capac şi se lasă la foc mic, amestecând din când în când.  


După 15 - 20 de minute se adaugă sare, piper, zahăr şi cimbru. Se amestecă, se acoperă vasul şi se mai lasă pe foc până se înmoaie şi se căleşte varza. Toată operaţiunea ar trebui să dureze 35 - 45 de minute, depinde de vasul pe care-l folosiţi.  Spre sfârşit se potriveşte de  zahăr  şi oţet. 


Între timp, într-o tigaie antiaderentă se prăjesc feliile de bacon. Se scot într-o farfurie, se acoperă şi se ţin la cald. În aceeaşi tigaie se pune untul şi se rumenesc găluştele pe fiecare parte. 


Pentru o porţie generoasă, se pun în farfurie varză călită, găluşte rumene şi felii crocante de bacon!
Poftă bună!

joi, 20 noiembrie 2014

FARFALLE CU PESTO ŞI ROŞII


Azi vă invit la o porţie de farfalle cu sos pesto şi roşii. Este o mâncare care se poate găti şi în perioada postului, caz în care se renunţă la parmezan. 



Ingrediente pentru 3 persoane:
- 300 g paste farfalle
- 150 g roşii Cherry
- 1 lingură parmezan răzuit
- sare
- piper
- 1/2 linguriţă zahăr
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 linguriţă coajă de lămâie, rasă (opţional)

 Sos Pesto:
- 2 pumni busuioc proaspăt
30 g parmezan, răzuit fin
- 1/2 căţel de usturoi
- 1 lingură seminţe de pin (nuci)
- 5 linguri ulei de măsline extravirgin
- 1/2 linguriţă zeamă de lămâie (opţional)
- sare
- piper 

Pastele se gătesc conform instrucţiunilor de pe ambalaj. 
Roşiile spălate, şterse cu un prosop, se taie jumătăţi apoi se pun într-o tigaie încinsă, cu 2 linguri ulei de măsline. Se gătesc aproximativ 3 minute la foc mic, apoi se ia tigaia de pe foc. Se condimentează cu sare şi piper, zahăr şi coaja de lămâie.
Intre timp se prepară sosul pesto: în vasul blenderului se pun toate ingredientele şi după  2- 3  impulsuri  obţinem pasta fină de busuioc.


În tigaia cu roşii se pune sosul pesto, se omogenizează,  apoi se adaugă pastele fierte, scurse. 
Se repartizează porţii generoase în fiecare farfurie şi se presară cu parmezan proaspăt răzuit. 


Poftă bună!

duminică, 16 noiembrie 2014

TARTE CU GANACHE DE CIOCOLATA SI CREMA DE CASTANE


Pentru acest weekend am păstrat nota săptămânii trecute, cînd am pregătit un tort cu cremă de castane. Si pentru acest weekend am preparat un dulce pe bază de castane, că tot este vremea lor. 


Ingrediente pentru aluat tarte:
- 250 g făină
- 125 g unt rece, tăiat cubulețe
- 100 g zahăr fin
- 1 ou
- un vârf de cuțit de sare
- 1/2  linguriță praf de copt

Ingrediente pentru ganache de ciocolată:
- 400 g smântână pentru frișcă ( sau frișcă )
- 400 g ciocolată cu lapte

Ingrediente pentru cremă de castane:
- 400 g frișcă bătută
- 500 g piure de castane

Se începe cu prepararea ganache-ului de ciocolată:  smântâna pentru frișcă și ciocolata rasă se pun într-un vas, pe foc mic. Când începe să se încălzească frișca, se ia vasul de pe foc și se amestecă până se topește ciocolata, apoi vasul se pune la rece. După 4 - 5 ore de stat în frigider crema se bate cu mixerul la viteză mare. 

Pentru prepararea aluatului de tarte se pun toate ingredientele în vasul robotului de bucătărie.


Cu robotul pornit la viteză maximă, în aproximativ 3 minute aluatul este omogen.


Se scoate din robot, se împachetează într-o folie alimentară și se pune în frigider pentru minim o oră.


Aluatul se întinde într-o foaie cu o grosime de 5 mm. Se taie cercuri puțin mai mari decât diametrul formelor, apoi fiecare cerc din aluat se întinde în formele unse cu unt și tapetate cu făină. Se taie surplusul de aluat cu ajutorul unui cuțit și se înțeapă cu o furculiță.
În fiecare formă, peste aluat, se pune o bucățică de hârtie de copt, se umple cu boabe de fasole (sau bile ceramice) și se pun în cuptor la copt, pentru aproximativ 20 de minute la 180 de grade C. 


După răcire, în fiecare tartă se repartizează ganache de ciocolată.



Tartele se ornează cu crema de castane rezultată prin amestecarea piureului de castane cu frișca bătută.





Poftă bună!

vineri, 14 noiembrie 2014

PLACINTA CU VINETE


În Grecia este foarte populară un fel de  prăjitură cu foi de plăcintă zdrobite și mult, mult sirop cu lămâie. Plăcinta preparată de mine se vrea a fi varianta sărată a acelei prăjituri, cu brânză sărată dar și cu vinete coapte, tocate. 


Ingrediente:
- 5 foi de plăcintă zdrobite (zdrențuite)
- 1 - 2 vinete ( cca 400 g ) coapte, tocate
- 100 g smântână
- 150 ml lapte
- 2 ouă
- 150 ml ulei de măsline
- 140 g brânză Cheddar, rasă
- 40 g parmezan, răzuit fin 
- 100 g branză feta, rasă
- sare, piper
- 1 lăgătură de pătrunjel verde

Vinetele tocate, se pun într-un vas alături de smântână, lapte, ulei de măsline și ouăle ușor bătute. Se amestecă. Se adaugă brânza Cheddar și feta, sare, piper, după gust și pătrunjelul verde tocat. La sfârșit se încorporează, amestecând ușor, foile de plăcintă zdrențuite. Amestecul obținut se toarnă într-un vas pentru cuptor uns cu unt și tapetat cu pesmet.
Deasupra se presară parmezanul răzuit. Tava se pune în cuptorul preâncălzit la 200 grade C. 


Când preparatul devine rumen / auriu se scoate din cuptor și, cu ajutorul unei furculițe, se verifică dacă este copt. Dacă interiorul este moale se mai pune în cuptor pentru câteva minute.


Sursa inspirației mele este aici. Un blog plin de bunătăți.


Poftă bună!

duminică, 9 noiembrie 2014

TORT CU CREMA DE CASTANE SI GANACHE DE CIOCOLATA NEAGRA


Pentru o zi de dumincă ce ar fi mai potrivit la desert decât un tort? Un tort preparat cu unele din cele mai iubite roade ale toamnei: castanele. Prăjiturile sau torturile cu piure de castane sunt printre favoritele noastre. 


Ingrediente blat:
- 6 ouă
- 200 g zahăr
- 160 g făină
- 100 g alune măcinate
- 4 linguri apă rece
- 1 lingură cognac
- 40 ml ulei
- 1 linguriță praf de copt

Ingrediente ganache:
- 300 ml smântână pentru frișcă
- 250 g ciocolată neagră (70% cacao)

Ingrediente cremă de castane:
- 400 g piure de castane
- 400 g smântână pentru frișcă
- 20 g unt
- 1 lingură extract de esență de rom 

Sirop:
- 150 ml apă
- 150 g zahăr brun
- 1 lingură rom

- 300 g miez de castane fierte, tocate

Cu o zi înainte se prepară ganach-un de ciocolată neagră: smântâna pentru frișcă se pune într-un vas, la foc mic. Când s-a încălzit se adaugă ciocolata rasă. Se ia vasul de pe foc și se amestecă până când ciocolata se topește.
Se omogenizează apoi vasul se pune în frigider până a doua zi când, cu mixerul, se bate energic, crema devenind onctuoasă și mătăsoasă. 

Pentru prepararea blatului se separă ouăle: gălbenușurile se amestecă cu uleiul până când acestea se îngroașă ca o maioneză; se lasă deoparte până la folosire. Albușurile se bat spumă tare, se adaugă zahărul, apa rece și cognacul și se mai bat încă 3-5 minute la viteză maximă. Se potrivește mixerul la o viteză mai mică și se adaugă gălbenușurile. Făina se amestecă cu alunele și praful de copt și se înglobează ușor, cu o lingură, în spuma de ouă. Aluatul se pune în tava de copt (diametrul de 26 cm) tapetată cu unt și făină și se dă la cuptorul preâncălzit la 180 de grade C., unde se coace cca 25 de minute. Pentru siguranță, verificăm cu o scobitoare dacă blatul este copt. După răcire, blatul se taie în trei foi.

Siropul se prepară prin fierberea apei cu zahărul, până la completa dizolvare a acestuia din urmă. Romul se adaugă la final, după ce vasul se ia de pe foc.  Blaturile se însiropează cu siropul rece.

Preparăm crema de castane: se pune smântâna pentru frișcă în vasul mixerului și, la vitză maximă, se bate  până se întărește. Se coboară viteza cu o treaptă - două și se adaugă piureul de castane și la sfârșit untul moale și extractul de rom. Se  omogenizează.

Peste primul blat însiropat se întinde 1/3 din crema de frișcă și 1/3 din castanele tocate.


Se pune cel de-al doilea blat peste care se întinde uniform crema ganache de ciocolată neagră.
Se acoperă cu cel de-al treilea blat. Tortul se acoperă cu crema de frișcă rămasă, acoperind-ul deasupra și pe margini.  


Tortul se ornează cu cremă de frișcă, castane tocate și figurine de ciocolată.


Poftă bună!

joi, 6 noiembrie 2014

GNOCCHI CU DOVLECEL LA CUPTOR


Pentru iubitorii de paste revin cu un prânz sau o cină simplă dar delicioasă. 



Ingrediente:
- 500 g gnocchi proaspeţi
- 1 dovlecel spălat şi feliat subţire ( cca 500 g )
- 1 ceapă curăţată şi tocată
- 2 căţei de usturoi curăţaţi şi tocaţi
- o cutie roşii Cirio (400 g )
- ulei de măsline
- 150 g mozzarella 
- sare, piper
- 1 linguriţă busuioc uscat
- 1 linguriţă oregano
- 2 linguri pesmet

Într-o tigaie mare se încinge uleiul de măsline; se adaugă ceapa şi usturoiul . Se călesc la foc mic aproximativ 4 minute. Se adaugă dovlecelul felii, amestecând la foc mic până când acesta se înmoaie. 
Între timp se fierb gnocchi în apă cu sare conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Când sunt gata se strecoară de apă şi se pun deoparte până la folosire. Puteţi să preparaţi gnocchi conform instrucţiunilor de aici. Eu de data aceasta i-am cumpărat.. 
Revenind la sos, adăugăm  roşiile peste dovlecei,  condimentăm cu sare şi piper şi punem ierburile aromatice. Lăsăm la fiert 3-5 minute,  punem gnocchi şi mai lăsăm pe foc 2 - 3 minute pentru a fierbe împreună.


Punem jumătate din gnocchi  într-un vas termorezistent tapetat cu ulei şi pesmet, jumătate din cantitatea de mozzarella, restul de gnocchi şi deasupra mozzarella rămasă. 


Dăm vasul la cuptor pentru a se rumeni frumos ( aproximativ 35 - 45 de minute) la 200 de grade C.  



Poftă bună!

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

CHEC CU LAMAIE SI MAC





Deși este cam târziu pentru cafeaua de dimineață, această prăjitură puteți să o preparați pentru ceaiul de la ora 5 sau pentru când veți servi o a doua cafea. 



Ingrediente blat:
- 4 ouă
- 180 g zahăr 
- 200 g făină
- 100 ml lapte
- 100 ml ulei de măsline
- 35 g mac ( 3-4 linguri)
- coaja rasă de la 2 lămâi
- 1 linguriță suc de lămâie
- 1 linguriță curcuma (turmenic)
- 8 g praf de copt

Topping:
- șerbet de lămâie
- înghețată din fructe de pădure

Ouăle se separă; gălbenușurile se freacă în vasul mixerului, la viteză mare, cu zahărul până se albesc; separat, albușurile se bat cu un praf de sare. În gălbenușuri se adaugă laptele, uleiul, zeama și coaja de lămâie. Separat se amestecă ingredientele uscate: făina, curcuma, praful de copt și macul. Jumătate se adaugă în compoziția de ouă, se omogenizează încet, se pun albușurile, amestecând ușor prin răsturnare apoi se pune restul de făină. Aluatul se toarnă în tava ( 26/25 cm) tapetată cu hârtie de copt,   se pune în cuptorul preâncălzit la 180 de grade, unde se coace 30 - 40 de minute. 


După răcire, blatul se unge cu șerbet de lămâie.



Prăjitura se poate servi dimineața la cafea, după masa lângă un ceai sau ori de câte ori aveți poftă.  Dar recomandarea mea este de a nu vă lipsi și un glob de înghețată. 


Preferata mea este fructe de pădure!


Poftă bună!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...