marți, 11 decembrie 2012

FASOLE FRECATA


Fasole bătută, făcăluită sau mai ştiu eu cum i se mai spune prin alte zone, prin părţile noastre  este fasole frecată. Modul de preparare la acest fel de mâncare este cam la fel prin toate zonele ţării. 
Se ştie că fasolea este o legumă foarte hrănitoare, conţine substanţe proteice, vitamina  C, amidon şi zaharuri. 
Este o mîncare foarte bună pentru zilele în care se ţine post . Şi cum mâine este zi de post vă propun reţeta mea de fasole frecată. Iar dacă vă mai rămâne şi pentru ziua următoare puteţi prăji şi un cârnat. 


Iată ce vă trebuie:
- 500 g fasole boabe albă (obligatoriu albă)
- 1 ceapă
- 1 lingură sare
- 1/2 linguriţă boia de ardei
- 1 căţel de usturoi
- ulei

Din seara aceasta alegeţi fasolea de impurităţi şi boabele pătate, o spălaţi din două ape şi o puneţi la înmuiat în apă rece. Apa trebuie să treacă mult peste boabele de fasole. Până mîine dimineaţă apa va înmuia şi va umfla boabele de fasole. A doua zi se varsă apa şi fasolea se pune să fiarbă într-o oală cu apă fierbinte. Se lasă să fiarbă 5 minute, apoi se varsă apa şi se înlocuieşte cu altă apă fierbinte cât să treacă peste fasole . Se adaugă sare, se pune capacul la oală, şi se fierbe la foc mic pentru 1 - 2 ore, depinde de fasole.  


Când fasolea este fiartă se scurge şi se pune într-un vas înalt . Cu ajutorul blenderului se zdrobesc boabele de fasole adaugându-se câte puţin din apa în care au fiert  până devine o pastă. Se adaugă atâta apă până ajunge la consistenţa care vă place.  Stiu că bunica mea şi chiar mama mea cu ceva ani în urmă, dădeau boabele de fasole prin sită pentru a separa cojile (hoaspele) de fasole şi a rezulta o pastă foarte fină. 
Ceapa  se taie mărunt şi se căleşte în ulei. Se adaugă usturoiul tăiat feliuţe şi la sfârşit boiaua de ardei.
În farfurie punem o porţie de fasole frecată şi deasupra o lingură din ceapa prăjită în ulei. 



Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...