sâmbătă, 19 ianuarie 2013

GUGULUF CU MERE


Lângă cafeluţa de azi dimineaţă am păpat o feliuţă de guguluf cu mere şi scorţişoară. Prăjitura aceasta, Guguluf, Gugelhupf sau Gugelhopf pe numele ei nemţesc, se pare că ar proveni din sudul Germaniei, Austria,  Elveţia sau Alsacia,  necunoscându-se exact  zona sau ţara de origine a acesteia. Sub diferite alte denumiri este cunoscut în toată Europa Centrală şi de Est, dar tot aceeaşi formă de inel sau de tort înalt "găurit" o întâlnim la toate popoarele. 
De altfel, în 9 mai 2006, de Ziua Europei, la iniţiativa Austriei, care atunci a deţinut preşedinţia Uniunii Europene, a fost iniţiată o acţiune culturală denumită Cafe Europa, care, printre altele, a inculus şi o prezentare Europa Dulce, de dulciuri şi prăjituri tipice fiecărui stat membru, Austria prezentându-se cu Gugelhupf,  iar România cu tradiţionalul Cozonac.


Ingrediente:
- 4 mere mari
- 50 g zahăr
- 2 linguriţe scorţişoară

- 360 g făină
- 300 g zahăr
- 4 ouă mari
- 100 ml ulei de măsline
- 75 ml lichior de lămâie
- 12 g praf de copt
- 1 linguriţă esenţă de vanilie
- un praf de sare

Merele se decojesc şi se taie felii. Se amestecă cu 50 g zahăr şi scorţişoară.


Gălbenuşurile se freacă cu 200 g zahăr până devin cremoase. Se adaugă uleiul, esenţa de vanilie şi lichiorul de lămâie.
Albuşurile se bat spumă cu 100 g zahăr. Făina se amestecă cu praful de copt şi sare. Se încorporează  în crema de gălbenuşuri apoi se adaugă uşor şi albuşurile bătute.. 


Se unge tava pentru guguluf cu unt apoi se presară cu zahăr. 
Se toarnă  în tavă o treime din aluat, se acoperă cu jumătate din cantitatea de mere. Se toarnă o altă treime de aluat şi se împart uniform merele rămase. Se acoperă cu aluatul rămas.


Tava se dă la cuptorul preâncălzit şi se coace la 230 grade aproximativ 50 - 60 minute. Pentru siguranţă faceţi testul cu scobitoarea.
După răcire guguluful se pudrează cu zahăr pudră. 


O feliuţă şi pentru voi.


Poftă bună!


4 comentarii:

Unknown spunea...

Vai, arata fantastic!! Am venit dupa feliuta mea ;)

adriana gherman spunea...

Ţi-ai pregătit lăpticul sau pentru dimineaţă la cafea?
Mai am o feliuţă pentru tine.

miremirc spunea...

Ce bine arata ! :)

Anonim spunea...

Multumesc pentru informatii. pentru mai multe detalii despre [url=http://fetelaweb.com/]fete la web[/url] nu ezitati sa vizitati pagina. Craciun fericit tuturor.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...